Steaua a pierdut startul în noul sezon, după un meci decis de gafa lui Zapata şi de indulgenţa arbitrilor care nu l-au eliminat pe N'Doye în prima reprizăDeasupra arenei galben-verzi plutea încă dinaintea meciului o stare de război, încît parcă acolo urma să se joace soarta Europei pe următorii o sută de ani, nu trei amărîte de puncte!Iar echipele s-au adaptat peisajului creat de patroni. Nervii şi-au cerut partea leului, înaintea tacticii şi a spectacolului, căci faulturile şi cartonaşele au abundat în primul mitan: cinci avertismente pentru gazde. Mai puţin cel ce se impunea, "roşu" la N'Doye. De altfel, galbenul a făcut complet legea sub reflectoare, fiindcă trupa lui Hizo a impus ritmul în faţa unui adversar surprinzător de apatic şi lipsit de soluţii. Chiar dacă Steaua a vrut să lase impresia că va transforma partida de la Vaslui într-un galop de sănătate cu o ocazie uriaşă din start a lui Nicoliţă, şut salvat in extremis de Buhuş, vicecampioana s-a stins după cea dintîi flamă.


0 Comments:
Post a Comment